Consiliile rectorilor din România și Republica Moldova susțin parcursul european al țării noastre
- vizualizări: 345
Rectorii a peste 80 de universități din România și ai celor 18 universități din Republica Moldova s-au întrunit la Chișinău, în cadrul reuniunii Consiliului Rectorilor din Republica Moldova și a Consiliului Național al Rectorilor (CNR) din România. Evenimentul a fost organizat pe data de 13 septembrie, cu suportul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, oferind un cadru favorabil pentru consolidarea relațiilor interinstituționale între universitățile de pe ambele maluri ale Prutului, în contextul obținerii de către Republica Moldova a statutului de țară candidată la Uniunea Europeană și reformării învățământului superior.
„Colaborarea strânsă la nivel universitar va crea un mediu favorabil schimbului de experiențe și bune practici, contribuind astfel la adaptarea și îmbunătățirea sistemului de învățământ superior și de cercetare din Republica Moldova la standardele europene, creând, în același timp, oportunități pentru dezvoltarea universităților românești”, a declarat în deschiderea conferinței comune prof. Emil Ceban, președintele Consiliului Rectorilor din Republica Moldova (CRRM), rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
Consiliul Rectorilor din Republica Moldova va avea statutul de invitat permanent la toate întrunirile Consiliului Național al Rectorilor (CNR) din România, ceea ce va contribui la consolidarea relațiilor pentru aderarea țării noastre la UE, remarcând că „integrarea universităților din Moldova în mediul academic european este un lucru foarte important”, a afirmat președintele CNR din România – prof. Sorin Mihai Cîmpeanu, vicepreședinte al Senatului României și președinte al Agenției Universitare a Francofoniei, rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.
„Mi-ar plăcea să învățăm din experiența universităților din România, fie că e vorba de atragerea studenților străini, fie de internaționalizare și bune practici. Doar de noi, de fondurile ce urmează să le atragem pentru implementarea proiectelor și programelor europene, depinde rata noastră de succes”, a declarat Dan Perciun, Ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Cu un mesaj de salut a venit Adrian Dupu, secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României: „Am făcut din susținerea educației una dintre priorități și am colaborat cu aproape toate universitățile din Republica Moldova. Sunt zeci de proiecte de finanțare în infrastructură și cercetare, și de care beneficiază sute de studenți și cadre universitare. Astăzi, când pentru Republica Moldova integrarea europeană nu este doar un vis, ci un proces cât se poate de vizibil și palpabil, cred că aceste colaborări în domeniul academic sunt foarte importante, și prezența rectorilor din România reprezintă susținerea mediului academic pentru acest demers foarte important – integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană”.
La rândul său, Bogdan-Gruia Ivan, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării al României, a anunțat lansarea Programului bilateral România-Republica Moldova, în valoare de circa 90 de milioane de lei moldovenești, prin care cele mai strălucite minți din cele două țări vor colabora pentru a veni cu concepte și idei extrem de importante ce țin de viitorul cercetării din ambele state. Oficialul român a accentuat avantajul relațiilor bilaterale și anume faptul că vorbim aceeași limbă, punerea la dispoziție a infrastructurii de cercetare a universităților din România pentru cele din Moldova și crearea unui spațiu comun privind finanțarea cercetării. Totodată, ministrul român a enunțat faptul că va fi creat un grup de lucru pentru a consilia rectorii universităților din Republica Moldova cu privire la modul în care vor putea accesa programe de finanțare europene.
Secretarul general Consiliului Național al Rectorilor din România – Mihnea Costoiu, rector al Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București a subliniat că integrarea europeană a Republicii Moldova va aduce universităților și tinerilor, studenților și profesorilor din Moldova avantajele majore de care au beneficiat și comunitățile academice din România. „Am venit să explicăm cât de important este să sprijinim această integrare în structurile europene, nu doar cele instituțional statale, ci și ale universităților noastre. Este extrem de importantă direcția în care s-au angajat colegii din Moldovaˮ, a declarat rectorul Costoiu.
În continuare, au avut loc mai multe prezentări privind tendințele în învățământul superior din Europa, sistemul de asigurare a calității în învățământul universitar și finanțarea educației. Un moment aparte l-au constituit intervențiile studenților din universitățile românești, care au vorbit despre sprijinul acordat colegilor din Republica Moldova, participarea acestora la această reuniune a rectorilor fiind foarte apreciată. De asemenea, cu un mesaj de salut și mulțumire pentru conlucrare în cadrul programelor de schimb cu studenții din universitățile din România a venit Gheorghe Buruiană, președintele Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină.
Rectorii universităților din România și Republica Moldova și-au reconfirmat angajamentul de a dezvolta parteneriatul strategic și de a spori colaborarea bilaterală, prin dialog deschis și schimb de idei privind internaționalizarea educației universitare și racordarea acesteia la cerințele pieței muncii. Printre subiectele abordate s-au numărat inițierea de noi programe de învățământ dual, implementarea proiectelor de cercetare științifică comune, participarea la programe internaționale comune etc. De asemenea, s-a accentuat importanța dialogului bilateral, accelerarea și eficientizarea comunicării în această perioadă crucială de tranziție, oferind un cadru oportun pentru facilitarea integrării universităților din Republica Moldova în comunitatea academică europeană.
Ședința a culminat cu adoptarea și semnarea unei rezoluții comune, prin care consiliile rectorilor ale cele două state și-au exprimat susținerea parcursului european al Republicii Moldova, prin conlucrare activă pentru a oferi soluții în sprijinul aderării țării noastre la Uniunea Europeană.
În acest context, Consiliul Național al Rectorilor din România va întreprinde toate demersurile pentru obținerea de către Consiliul Rectorilor din Republica Moldova a statutului de membru cu drepturi depline în Asociația Universităților Europene (European University Association, EUA), precum și în alte structuri asociative europene.
„Consiliul Național al Rectorilor din România și universitățile din România vor întreprinde demersurile necesare în vederea integrării universităților din Republica Moldova în Spațiul European al Învățământului Superior (European Higher Education Area, EHEA), în Spațiul European al Cercetării (European Research Area, ERA), precum și în alte structuri asociative europene relevante pentru EHEA și ERA.
Consiliul Național al Rectorilor și universitățile din România, membre ale alianțelor europene ale universităților, vor demara discuții și negocieri cu membrii alianțelor europene din care fac parte, în vederea admiterii universităților din Republica Moldova în aceste structuri”, se menționează în document.
Totodată, în vederea creșterii gradului de internaționalizare a universităților din Republica Moldova, Consiliul Național al Rectorilor și universitățile din România vor susține participarea activă și extinsă a instituțiilor de învățământ superior din țara noastră la programele europene dedicate universităților.
Respectiv, Consiliul Național al Rectorilor din România și Consiliul Rectorilor din Republica Moldova solicită guvernelor ambelor state să susțină eforturile universităților din cele două țări în vederea participării la programe și proiecte comune de mobilități, de cercetare, de internaționalizare în beneficiul studenților, cadrelor didactice și cercetătorilor.
Universitățile române și-au reafirmat deschiderea și disponibilitatea ca universitățile din Republica Moldova să beneficieze de acces la infrastructura didactică și cea de cercetare din România, în vederea creșterii capacității de cercetare a acestora.
„Având în vedere valorile europene și modelele de bună practică, Consiliul Național al Rectorilor din România susține întărirea autonomiei universităților din Republica Moldova. În acest context, Consiliul Național al Rectorilor din România îndeamnă autoritățile moldovenești să accelereze și să extindă procesul de reformă pentru ca universitățile din Republica Moldova să beneficieze de o reală autonomie universitară (libertate academică, guvernanță, financiară) în folosul comunităților academice, precum și al întregii societăți moldovenești”, se stipulează în finalul Rezoluției.
Conferința comună a rectorilor a reunit reprezentanți ai mediului academic și educațional din cele două țări. Printre invitații de onoare au fost: Înaltul Consilier al UE în domeniul educației și cercetării în Republica Moldova – Daniel Funeriu; secretarul general Consiliului Național al Rectorilor din România – Mihnea Costoiu, rector al Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București; președintele Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior din România – Silviu Pituru; vicepreședintele Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior – Teodor Ioan Trasca și alte personalități de vază din mediul academic din ambele țări.
Evenimentul a fost găzduit de Universitatea Tehnică a Moldovei, în contextul evenimentelor dedicate celebrării celei de-a 60-a aniversări a instituției, în perioada 12-15 septembrie a.c.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii