Întrunire în cadrul poiectului MEDEA
- 82 vues
În perioada 21-25 martie 2016, reprezentanți de la mai multe universități partenere în cadrul proiectului MEDEA se vor întruni la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”.
Experții vor discuta despre posibile parteneriate și colaborări de viitor, despre mobilitățile în spaţiul european. De asemenea, aceştia vor analiza anumite aspecte ale proiectului, care trebuie ajustate conform standardelor internaționale. La finalul vizitei, participanţii vor veni cu recomandări pentru dezvoltarea ulterioară a proiectului.
Delegaţiile vor fi reprezentate de: Oxana Koundouzova, Angela Moca şi Elodie Balonas de la Universitatea Paul Sebatier (Franţa); Ia Iavaliani şi Nino Kandelaki de la Universitatea de Stat de Medicină din Tibilisi (Georgia); Vaiva Hendrixon de la Universitatea din Vilnius (Lituania); Sophia Fourlari, Universitatea Aristotel din Thessaloniki (Grecia); Anna Gazaryan, Universitatea de Stat de Medicină din Erevan (Armenia).
MEDEA este un proiect al Programului Erasmus Mundus, finanțat de Comisia Europeană, care presupune un program de mobilitate și schimb de experiență cu țările din Europa pentru studenți, rezidenți, doctoranzi, postdoctoranzi, precum și pentru personalul academic și cel administrativ. Acesta este implementat, în parteneriat, de 20 de universități din Uniunea Europeană și țări terțe.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii